În afara celor trei puncte obținute la Constanța, Steaua a arătat că a câștigat în valoare prin achiziționarea lui Semedo, prin recuperarea fizică a lui Szekely și prin confirmarea că grecul Kapetanos poate fi o soluție atunci când Arthuro e ineficient.
Trăiri aparte a avut la Constanța Janos Szekely, care, intrat în minutul 59, a dovedit o poftă mare de joc. Lăudat de stafful tehnic pentru modul în care a urmat recuperarea după ce suferise o entorsă la gleznă, fotbalistul a dorit să demonstreze că pauza de o lună nu l-a scos din formă. A avut ocazii importante, precum „bara“ din minutul 68, și a transformat impecabil penalty-ul obținut de Kapetanos. Coechipierii susțin că Janos și-a dorit foarte mult să înscrie, și la faza loviturii de la 11 metri a luat hotărât mingea pentru a bate. Gestul său a fost aprobat de Lăcătuș, care le-a arătat, de la margine, jucătorilor să-l lase pe „șeptar“ să execute. „Era atât de pornit să marcheze, încât nu ar fi dat drumul la minge pentru nimic în lume, indiferent cine ar fi dorit să bată“, a declarat unul dintre steliști.
Sunt bucuros că am înscris, dar trebuie să le mulțumesc colegilor pentru că au obținut această calificare și mi-au dat șansa să joc în Liga Campionilor Janos Szekely mijlocaș Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER